“Pe aici nu se trece”

Dovedindu-se un inveterat căutător al dreptăţii, preşedintele Republicii Moldova nu a ezitat să recurgă la metode de tip stalinist pentru aplanarea conflictelor de stradă apărute în 7 aprilie la Chişinău. Revolta încă flutură în sufletele celor care mai cred în libertate (ce cuvânt îngrozitor!)
Limbajul plastic al preşedintelui Voronin şi atitudinea sa tiranică ascund o mulţime de frustrări. Apropierea faţă de Moscova e evidentă, deşi ruşii nu au fost întotdeauna cei mai buni prieteni ai Republicii Moldova. Din cele relatate de presa fidelă preşedintelui Voronin, în Moldova e linişte şi pace. Realităţile de pe teren sunt mult prea greu de descris în cuvinte. Acţiunile din 7 Aprilie ale tinerilor moldoveni au captat atenţia marilor puteri din Europa, dar ce folos atâta vreme cât mulţi dintre ei sunt încă în închisorile comuniste, maltrataţi? Nu de puţine ori România s-a arătat dispusă să arunce peste Prut un colac de salvare din ghiarele tiranilor de la Chişinău. Vizibil iritat de presupusele implicări ale româniei în revolta tinerilor din capitala Republicii Moldova, preşedintele moldovean a tunat şi fulgerat la adresa româniei, a închis graniţele pentru români, a sfidat legi fundamentale, drepturile omului, tratate internaţionale, a tratat totul cu sictir. Mai puţin pe tovarăşii ruşi. Faţă de jurnaliştii români a avut o atitudine mai mult decât agresivă, mulţi dintre ei fiind nevoiţi să se întoarcă în ţară pentru siguranţa lor. Vânătoarea de jurnalişti a continuat şi în rândul reporterilor moldoveni, socotiţi imparţiali, nedrepţi etc. Oare ce mai urmează? Nu m-ar mira ca jurnaliştii care deranjează regimul să fie exilaţi, judecăţi pentru înaltă trădare sau să fie aduşi în piaţa publică, la judecata poporului.

Tirania medicilor

A trebuit să moară oameni să demascăm neregurile din spitale. Cei vinovaţi n-au învăţat simţul răspunderii, se ascund ca ultimii laşi în spatele unui sistem nepermis de tolerant. Mă refer aici la anumiţi doctori care fără mici atenţii nu te bagă în seamă. Pacienţii sunt trataţi cu sictir, s-a dovedit asta zilele trecute când o femeie a decedat în cele din urmă, plimbată de la o secţie la alta. Nu e singurul pacient trimis să moară acasă. Colegiul medicilor pare timid şi incapabil să cureţe sistemul de tirani, lichele şi incompetenţi. Sancţiunile date în unele cazuri sunt de-a dreptul revoltătoare. Nemernicia unui medic se plăteşte în unele cazuri doar cu o mustrare sau o banală sancţiune de 10% din salariu.

Omletă fonică

Un amestec de răcnete pestriţe şi râgâieli mai delicate, un fel de omletă fonică

De o bună bucată de vreme televiziunile comerciale sunt asaltate de tot felul chinuiţi în ale muzicii. Nişte domnişoare cu moravuri uşoare, sumar îmbrăcate în fustiţe minuscule, până-n fund, care se fâţâie în sus şi-n jos pe scenă strigând din toţi plămâni, cu voci subţirele, doine lacrimogene gen: “Ai greşit şi nu te pot uitaaaaa…”. Pe trei sferturi dezbrăcate ţopăie vesele ca nişte căpriţe pe pajişte. Sau băieţi de cartier, “copii de oaie”, să mă exprim mai plastic, cu haine lălâi şi pantaloni în vine gesticulând de numa’ şi agitându-se, vrând să pară nonconformişti, frustraţi şi neînţeleşi de societate, sunt cei care ne maltratează zilnic auzul.

Bursa rataţilor

Cea mai bine cotată la bursa rataţilor dintre vedetele de cacao, Magda Ciuma(c), această matracucă lansată la Oribila Televiziune a lui Dan Diaconescu ţine prima pagină a revistelor de scandal de câteva zile cu presupusa ei răpire. Limbajul vulgar şi atitudinea antisocială o proclamă pe cele mai înalte trepte ale prostiei. Mult mai deranjant este faptul că i se acordă o atenţie nemeritată. Nu este exclus să o vedem jucând în vreun film sau prezentând în curând vreo emisiune (doamne apăra şi păzeşte). Am ajuns să-mi fie ruşine că-s contemporan cu asemenea personaje hidoase. Mârlănia de care dă dovadă această Magda Ciuma(c) nu are limite.

Iartă-i Doamne

În repetate rânduri mi-a fost dat să văd pe un post de televiziune un cuplu muzical format din doi distruşi, Fernando de la Caransebeş&Roxana Oancea. Este foarte vizibil faptul că cei doi nu sunt altceva decât un produs comercial de proastă calitate al unei televiziuni disperată după audienţă. Talentul lipseşte cu desăvârşire. Nu am urmat vreo şcoală de muzică, nu am studii de canto, dar e foarte vizibil faptul că cei doi sunt la foarte mulţi ani lumină de muzică Acest cuplu muzical nu reprezintă altceva decât un rebut al unei societăţi bolnave în care trăim. Văzând-o nu cu mult timp în urmă pe Roxana Oancea cântând, cu ciorapii rupţi, la un post feliscean, mi-a venit să exclam plin de mâhnire: “Cum nu vii tu Ţepeş doamne”. Această secătură a afirmat la un moment dat că îşi doreşte mult o colaborare cu Sexy-Brăileanca, un alt personaj hidos. Nu credeam vreodată că poate fi atât de mare grădina domnului. Oare merită să le acordăm atenţie ăstora? NU! Din respect pentru cei scârbiţi de cei numiţi mă opresc aici.

Mutanţi ai tranziţiei

MINGEA E LA EL

Graţie laşităţii şi duplicităţii pe care au jucat-o diriguitorii maselor, România astăzi suferă grav. Solidaritatea de clan şi organizarea de tip mafiot la toate nivelele unesc partidele politice în acţiuni malefice care se vor răsfrânge mai târziu asupra întregii populaţii… Trezite din somnul letargic, anumite partide par să nu mai ţină cont de doctrine, idealuri etc. Când e vorba de guvernare îşi dau frăţeşte mâna şi-şi bagă picioarele în ea istorie. Tare mi-e teamă ca românii să nu se trezească cu un soi de mutanţi ai tranziţiei, mai lacomi şi mai indiferenţi. Fără onoare, ruşine sau sentiment al datoriei. În urma votului din 30, nu a câştigat nici “dreapta”, nici “stânga”, a câştigat clasa politică şi a pierdut poporul – pentru a câta oară?

Drama copiilor supradotaţi

“Geniul se deosebeşte de un simplu talent, a cărui trăsătură caracteristică constă într-o îndemânare şi o ascuţime mai pronunţată în domeniul cunoaşterii discursive, decât în cel al cunoaşterii intuitive. Individul talentat gândeşte mai repede şi mai bine decât alţii; geniul, dimpotrivă, contemplă o altă lume, ideal diferită de a celorlalţi. De fapt, el nu face decât să contemple mai adânc lumea ce li se înfăţişează şi celorlalţi, cu deosebirea însă că aceasta se reflectă în creierul lui mai obiectiv, adică mai pur şi cu mai multă claritate.”

Copiii supradotaţi fug de sistemul românesc, marea majoritate fiind oarecum marginalizaţi. Sunt victime ale unui sistem bolnav. Psihologii estimează faptul că mai bine de jumătate dintre copiii supradotaţi ajung adulţi rataţi din cauza sistemului educaţional care nu le oferă metode specifice de învăţare şi a unei societăţi care îi determină să se izoleze. S-a constatat recent că în ţara noastră, copiii supradotaţi, cu un IQ de peste 130 şi cu abilităţi deosebite într-un anumit domeniu reprezintă circa 2% din populaţia României, adică peste 4.000 de persoane, un număr deloc neglijabil. Calităţile lor se manifestă încă din primii ani de viaţă. Aceşti copii provin din toate mediile sociale şi se pot naşte atât în familii de intelectuali, cât şi din părinţi cu studii medii, diferenţa decisivă pentru viitorul unui copil supradotat fiind adusă de mediul în care creşte, învaţă şi îşi dezvoltă abilităţile. Inteligenţa lor nu se reflectă întotdeauna în rezultate şcolare bune. Dimpotrivă, majoritatea sunt consideraţi elevi mediocri, iar unii dintre ei rămân chiar repetenţi sau abandonează şcoala din cauză că sfera lor de interes depăşeşte limitele programei şcolare. Există şi exemple concrete celebre în acest sens: Albert Einstein a vorbit la patru ani (ca Lucian Blaga) şi a citit la şapte, Thomas Edison a fost catalogat de către profesorii săi drept “prea prost ca să poată învăţa ceva”,  Winston Churchill a rămas repetent în clasa a şasea etc. Exemplele ar putea continua. Toţi cei amintiţi au dovedit pe parscursul vieţii calităţi deosebite. S-au dovedit creativi şi au ştiut să-şi folosească foarte bine imaginaţia. Multe dintre problemele copiilor supradotaţi sunt cauzate în mare măsură de educaţia necorespunzătoare din copilărie. De cele mai multe ori copiii supradotaţi sunt trataţi ca nişte „ciudati”. “Copii supradotaţi”, nu reprezintă neapărat pleiada de olimpici pe care îi vedem defilând pe micile ecrane. Există şi alte categorii de genii, mult mai restrânse. Howard Gardner a propus o teorie cunoscută în care există 8 categorii de bază ale inteligenţei:

* talentul lingvistic cu deprinderile verbale, cum ar fi vorbirea şi scrierea
* talentul logico-matematic, cu numere şi modele logice
* talentul spaţial cu deprinderi vizuale, cum ar fi desenatul sau artele vizuale
* talentul cinestetic corporal cu deprinderi corporale, cum ar fi atletismul sau dansul
* talentul muzical cu deprinderi muzicale
* talentul naturalist ce vizează animalele şi mediul înconjurător, inclusiv plantele şi grădinăritul
* înţelegerea unic-interpersonală şi empatia către ceilalţi
* cunoaşterea sinelui unic-intrapersonală

El  îndeamnă să  “urmăreşti ceea ce îi place copilului tău să facă cel mai mult.”
“Pentru unii copii, orientarea poate fi foarte pronunţată, pe când la alţii nu”, spune Howard Gardner. Un domeniu în care Howard Gardner crede că copiilor nu li se acordă atenţie este dezvoltarea intrapersonală.  Acelaşi Howard Gardner afirmă faptul că există o tendinţă care prin concentrarea crescândă a testelor standard din şcoli, deprinderilor verbale şi logico-matematice li se dă prioritate. “ Acolo se măsoară performanţele”.  Acest lucru îngreunează sarcina părinţilor de a-i convinge pe profesori şi conducerea şcolilor să-şi schimbe orientarea spre stiluri diferite. Rămânând tot la Howard Gardner, acesta recomandă obţinerea unei evaluări personale la un psiholog, sau puţină muncă de cercetare la bibliotecă.
“Marile genii au împărăţia lor, izbucnirea lor, mărirea lor, victoria lor, strălucirea lor şi n-au nevoie deloc de măreţii trupeşti, cu care nu au nici o legătură. Geniile sunt percepute nu cu ochii, ci cu spiritul. Şi aceasta ajunge.” (Pascal) Un exemplu în acest sens este cel al lui Mozart, care la vârsta de 5 ani, înainte de a ştii să scrie, compune câteva piese pentru pian, transcrise imediat de tatăl său.
“Un geniu este acela de la care omenirea învaţă ceea ce el nu a învăţat de la nimeni.” (Schopenhauer) Total de acord. În cazul copiilor supradotaţi, cei mai mulţi dintre aceştia se nasc cu un dar divin. Dobândesc calităţi importante, dar nu se încumetă să le arate şi celorlaţi. Pe nedrept marginalizaţi aceştia rămân închişi în ei. Un lucru remarcabil l-a spus Goethe: “Credem, în genere, că un geniu e capabil să facă orice, deşi nu e în stare să facă decât anumite lucruri.” În cazul copiilor supradotaţi aceasta ar putea reprezenta un motto.

Monden

Tarky din Oneşti, un interpret prea puţin cunoscut, a aruncat zilele trecute “bomba”. Bărbatul a mărturisit, faptul că a trăit o poveste de iubire cu celebrul Mihai Trăistariu, poveste pigmentată cu întâlniri intime, săruturi pasionale, gesturi tandre etc. “Idila” dintre cei doi a făcut înconjurul presei din România. Ziariştii, care mai care, în disperarea lor după senzaţional şi audienţă acordă o atenţie nemeritată acestui caz, posibil fabricat. Tarky din Oneşti, a fost în ultimele zile luat la rost de prietenii interpretului Mihai Trăistariu. Prima care a sărit în ajutorul acestuia a fost fioroasa Nichita, un personaj hidos, produs de proastă calitate fabricat de presa de scandal. Astăzi, la emisiunea Adrianei Bahmuţeanu, a fost luat în şuturi de către o paraşută Plugară, pe numele ei Alina. Adriana Bahmuţeana, o jalnică jurnalistă, intrată de mult în dizgraţiile multor români pentru prostia ei, nu a ezitat nici ea să-l “articuleze” pe acest Tarky. Ironiile ei de trei lei şi glumele ratate m-au determinat să schimb postul tv.
Adriana Bahmuţeanu, ar fi ultimul om de pe pământ, îndreptăţit să ne ţină lecţii de etică şi morală, la televiziune.

Doamne ocroteşte-i pe români

În ultimele zile, toată presa română a relatat pe larg despre evenimentul tragic de la Petrila. Familile minerilor decedaţi au trăit momente de-o tristeţe răscolitoare. Televiziunile, în încercarea lor de a fi părtaşe la suferinţa celor din Valea Plângerii, au dus în studio tot felul de haimanale de la diferite partide, care nu au reuşit altceva decât să se facă de rahat şi să atragă antipatii. Deseori am auzit mineri spunând că intră în mină fără să aibă siguranţa că-şi vor mai vedea vreodată familile.  Mi-a fost dat să văd zeci de oamenii, cu ochii inundaţi de lacrimi. Ce durere poate fii mai mare în această lume decât aceea de-aţi pierde copilul, soţul, tatăl? Condiţiile precare în care lucrau aceştia, utilajele foarte vechi şi incompetenţa celor din conducerea minei au adus la această cumplită tragedie. Acesta, din nefericire nu este primul astfel de incident. Dar pare să nu conteze prea mult. În nemernicia lor, politicienii nu au ezitat să-şi facă puţină campanie. Au compătimit familile îndoliate şi au promis sprijin financiar acestora. Înainte de acest accident de muncă, nu a păşit picior de politician pe acolo, cu toţii s-au grăbit imediat a doua zi să fie la faţa locului.

Aleşii neamului.

Am asistat în repetate rânduri la discursuri politicianiste ţinute de bătrânii politicii. Unii cu vechi state nu au ezitat să se facă de rahat. Din fericire pentru ei, prostia nu doare. De-a lungul ultimilor ani, “toată floarea ce-a vestită” a politicii româneşti a păşit în judeţul Hunedoara. În 2006, în incinta casei de cultură “Drăgan Muntean” din Deva, erau aşteptaţi să sosească Ion Iliescu şi Petre Roman.

Fostul premier a sosit în cele din urmă. Bătrânul Ion, în schimb nu a ajuns. Probabil medita profund asupra sinergiei faptelor sale în evoluţia lui prin meandrele concretului. Oricum nu i-a dus nimeni lipsa. Fostul premier a dialogat cu pensionarii prezenţi în sală (destul de mulţi), a promis programe, reforme, ştiţi voi, de-ale politicii. Doar nu era să ne explice teoria relativităţii, tainele metafizicii sau Legile lui Newton. Paradoxal sau nu, dar nu a pomenit nimic de partidul său de buzunar (Forţa Democratică). Oare mai există acest partid? În acelaşi an 2006, în oraşul Călan, mai mulţi oameni intrau în greva foamei pe motiv că nu-şi primiseră salarile de câteva luni şi cele 16 salarii medii nete cuvenite după lichidarea societăţii. Presa a relatat pe larg despre acest caz. Nu după multe zile, soseşte în Călan şi fostul prefect, Cristian Marius Vladu, nu a rezolvat mare brânză. Oamenii nu se hrănesc cu promisiuni, eventual cu mâncare, nu-i aşa domnule Vladu? Liderii de la centru nu s-au sinchisit multă vreme să coboare printre muritorii de foame. Într-un final soseşte printre ei şi fostul ministru al muncii, Gheorghe Barbu, crescut şi copilărit pe aceste meleaguri, mai exact în satul Strei.

Acesta a promis greviştilor că problemele lor vor fi rezolvate. Pentru câteva minute, în faţa casei de cultură, a dialogat cu mulţimea furioasă prezentă la manifestare. Nervii i-au cedat repede, plecând în grabă, nu înainte de a promite locuitorilor oraşului Călan şi implicit greviştilor, locuri de muncă în Spania. În prezent, Gheorge Barbu candidează pentru un nou mandat de deputat în Valea Jiului. A dat locul natal pe Valea Jiului. Oare de ce nu a vrut să candideze în colegiul  Călan, Haţeg, Ţinutul Pădurenilor?
În 2007 soseşte la Deva şi Adrian Năstase. S-a plâns de abuzul la care este supus de cei de la DNA. Dacă este atât de curat,  de ce nu-i lasă să-l investigheze? Această atitudine a sa nu-mi convine. Bănuiesc că n-o sta în respectivele termopane secretul tinereţii fără bătrâneţe, sau cine mai ştie….