Daniel Lăcătuş

A trebuit să moară oameni să demascăm neregurile din spitale. Cei vinovaţi n-au învăţat simţul răspunderii, se ascund ca ultimii laşi în spatele unui sistem nepermis de tolerant. Mă refer aici la anumiţi doctori care fără mici atenţii nu te bagă în seamă. Pacienţii sunt trataţi cu sictir, s-a dovedit asta zilele trecute când o femeie a decedat în cele din urmă, plimbată de la o secţie la alta. Nu e singurul pacient trimis să moară acasă. Colegiul medicilor pare timid şi incapabil să cureţe sistemul de tirani, lichele şi incompetenţi. Sancţiunile date în unele cazuri sunt de-a dreptul revoltătoare. Nemernicia unui medic se plăteşte în unele cazuri doar cu o mustrare sau o banală sancţiune de 10% din salariu.

Un amestec de răcnete pestriţe şi râgâieli mai delicate, un fel de omletă fonică

De o bună bucată de vreme televiziunile comerciale sunt asaltate de tot felul chinuiţi în ale muzicii. Nişte domnişoare cu moravuri uşoare, sumar îmbrăcate în fustiţe minuscule, până-n fund, care se fâţâie în sus şi-n jos pe scenă strigând din toţi plămâni, cu voci subţirele, doine lacrimogene gen: “Ai greşit şi nu te pot uitaaaaa…”. Pe trei sferturi dezbrăcate ţopăie vesele ca nişte căpriţe pe pajişte. Sau băieţi de cartier, “copii de oaie”, să mă exprim mai plastic, cu haine lălâi şi pantaloni în vine gesticulând de numa’ şi agitându-se, vrând să pară nonconformişti, frustraţi şi neînţeleşi de societate, sunt cei care ne maltratează zilnic auzul.