Daniel Lăcătuş

Dovedindu-se un inveterat căutător al dreptăţii, preşedintele Republicii Moldova nu a ezitat să recurgă la metode de tip stalinist pentru aplanarea conflictelor de stradă apărute în 7 aprilie la Chişinău. Revolta încă flutură în sufletele celor care mai cred în libertate (ce cuvânt îngrozitor!)
Limbajul plastic al preşedintelui Voronin şi atitudinea sa tiranică ascund o mulţime de frustrări. Apropierea faţă de Moscova e evidentă, deşi ruşii nu au fost întotdeauna cei mai buni prieteni ai Republicii Moldova. Din cele relatate de presa fidelă preşedintelui Voronin, în Moldova e linişte şi pace. Realităţile de pe teren sunt mult prea greu de descris în cuvinte. Acţiunile din 7 Aprilie ale tinerilor moldoveni au captat atenţia marilor puteri din Europa, dar ce folos atâta vreme cât mulţi dintre ei sunt încă în închisorile comuniste, maltrataţi? Nu de puţine ori România s-a arătat dispusă să arunce peste Prut un colac de salvare din ghiarele tiranilor de la Chişinău. Vizibil iritat de presupusele implicări ale româniei în revolta tinerilor din capitala Republicii Moldova, preşedintele moldovean a tunat şi fulgerat la adresa româniei, a închis graniţele pentru români, a sfidat legi fundamentale, drepturile omului, tratate internaţionale, a tratat totul cu sictir. Mai puţin pe tovarăşii ruşi. Faţă de jurnaliştii români a avut o atitudine mai mult decât agresivă, mulţi dintre ei fiind nevoiţi să se întoarcă în ţară pentru siguranţa lor. Vânătoarea de jurnalişti a continuat şi în rândul reporterilor moldoveni, socotiţi imparţiali, nedrepţi etc. Oare ce mai urmează? Nu m-ar mira ca jurnaliştii care deranjează regimul să fie exilaţi, judecăţi pentru înaltă trădare sau să fie aduşi în piaţa publică, la judecata poporului.