La o incursiune mai atentă prin metehnele sistemului comunist, nu putem să nu observăm ororile regimului ceauşist, care a îndobitocit marea masă a opiniei publice. Apar tot mai multe mărturii ale celor care au avut de suferit. Nu sunt deloc puţini aceia care au cunoscut sinistrele puşcării comuniste. La ce folos că s-a condamnat public comunismul atâta vreme cât statul român răsplăteşte torţionarii? Mihai Pacepa, se pare, nu a avut nicio problemă lângă Ceauşescu atâţia ani, l-a trădat abia în 1978. Faptul că l-a renegat pe tiran nu schimbă cu nimic cursul istoriei. Să ne gândim şi la cât rău a făcut acest om câtă vreme l-a pupat în dos pe Nicolae. Greii din fosta securitate primesc pensii colosale, gardienii din închisorile comuniste de asemenea. Iau asta ca pe un afront adus demnităţii umane. Se tot vorbeşte de punctul opt de la Timişoara, iată, sunt douăzeci de ani de la căderea sistemului communist şi încă nu a intrat în vigoare. Se pare că nici după douăzeci de ani n-am învăţat democraţie. Încă e foarte prost înţeleasă. Cei mai mulţi înţeleg (reţin) prin democraţie doar faptul că au drepturi, prea puţini se gândesc şi la îndatoriri. O îndatorire, nu constituţională, dar morală, e aceea de a condamna pe torţionarii părinţilor din părinţi. Nu şi-au lăsat demnitatea călcată în picioare preferând să moară în chinuri groaznice la Sighet, Gherla, Rahova, Jilava etc. România nu este un stat înapoiat, nu trebuie să-i fie cuiva ruşine că s-a născut român. Privind în urmă la evenimentele care au marcat istoria neamului constatăm că setea de libertate triumfă din totdeauna în inimile românilor. Nu trebuie să uităm niciun moment de martirii neamului (nu mă refer doar la Decebal, Ştefan Cel Mare, Mihai Viteazul, Brâncoveanu etc), de cei care în 1821 s-au răsculat împotriva sistemului, cei care în 1848 au susţinut mişcarea revoluţionară, cei care în 1877 şi-au dat ultimul duh pentru independenţa statului român. În general, să nu uităm eroii.

Daniel Lăcătuş
Domnule Caragiale, că tot se aproprie curând alegerile, ce aveţi românilor de transmis?

I.L. Caragiale

Fraţilor! Vremea vorbelor a trecut; acum are să sune în sfârşit ceasul faptelor. Trebuie să avem curaj; momentul cel mare se apropie. Până să nu crape de ziuă, poate că vom fi chemaţi să facem cea mai mare jertfă pe care are dreptul patria s-o ceară de la om. Să fim gata la tot! Să nu dăm înapoi de la nimic pentru a ne îndeplini datoria de patrioţi

Daniel Lăcătuş

De unde atâta optimism?

I.L. Caragiale

Naţiunea este sătulă de turpitudinile, mişeliile, jaful, corupţiunea, cinismul, sfruntrarea, ticăloşia şi scârba acestui regim

Daniel Lăcătuş

Aveţi vreun mesaj pentru membrii guvernului?

I.L. Caragiale

Trebuie să uite micile pasiuni şi, dându-şi mâna frăţeşte, să păşească strâns uniţi faţă cu primejdia economică, politică, socială şi culturală a naţiunii.

Daniel Lăcătuş

Mi-e greu să cred că se va întâmplă acest lucru….

I.L. Caragiale

Orcine gândeşte altfel….e un trădător!

Daniel Lăcătuş

Cât despre preşedintele republicii România, cum îl percepeţi, cum vedeţi activitatea acestuia?

I.L. Caragiale

E măgar!….şi violent!….şi n-are manieră!

Daniel Lăcătuş

Vă rog, fără atacuri la persoană

I.L. Caragiale

Ah! Crudule!

Daniel Lăcătuş

Un mesaj pentru întreaga clasă politică

I.L. Caragiale

Naţiunea este sătulă de frazele voastre

Daniel Lăcătuş

Nu v-am întrebat nimic despre moftangi, cine sunt de fapt aceştia?

I.L. Caragiale

Moftangiul este eminente român; cu toate astea, înainte de a fi român, el este moftangiu. Născut dintr-o familie săracă, dar onestă, el este fiul operelor sale, şi, deşi democrat prin naştere, el face parte din aristrocratia inteligenţii, a meritului, a ştiinţei, artei, culturii

Daniel Lăcătuş

Că tot aţi adus în discuţie spectrul cultural, al ştiinţei, artei, care ar fi caracterizarea intelectualului român?

I.L. Caragiale

Intelectualii! Iată un soi preţios de cetăţeni, de lipsa căruia patria noastră nu se poate plânge. Slavă domnului! avem destui.

Daniel Lăcătuş

Din nefericire avem şi foarte mulţi falşi intelectuali….

I.L. Caragiale

Acu…..deştept ori ba, spiritual ori nerod, cu scaun la minte, ori lovit cu leuca – astea sunt întrebări absolut indiferente; e destul că poate zice cu toată siguranţa: “Eu! Eu sunt intelectual!”

Daniel Lăcătuş

În viziunea dumneavoastră care e portretul intelectualuilui român, de elită?

I.L. Caragiale

Membru în toate societăţile culturale naţionale şi internaţionale, preferă dintre acestea pe cele de gintă latină. Dacă nu e încă în Academie, are să fie.

Daniel Lăcătuş

Făcând o trecere radicală la celălalt pol, subcultura, cum priviţi fenomenul de manelizare. Muzica lui Nicolae Guţă spre exemplu?

I.L. Caragiale

Frate Guţă, te rog pe mine să mă scuteşti

Daniel Lăcătuş

În încheierea acestui interviu mai aveţi ceva de adăugat?

I.L. Caragiale

Destul!

Dovedindu-se un inveterat căutător al dreptăţii, preşedintele Republicii Moldova nu a ezitat să recurgă la metode de tip stalinist pentru aplanarea conflictelor de stradă apărute în 7 aprilie la Chişinău. Revolta încă flutură în sufletele celor care mai cred în libertate (ce cuvânt îngrozitor!)
Limbajul plastic al preşedintelui Voronin şi atitudinea sa tiranică ascund o mulţime de frustrări. Apropierea faţă de Moscova e evidentă, deşi ruşii nu au fost întotdeauna cei mai buni prieteni ai Republicii Moldova. Din cele relatate de presa fidelă preşedintelui Voronin, în Moldova e linişte şi pace. Realităţile de pe teren sunt mult prea greu de descris în cuvinte. Acţiunile din 7 Aprilie ale tinerilor moldoveni au captat atenţia marilor puteri din Europa, dar ce folos atâta vreme cât mulţi dintre ei sunt încă în închisorile comuniste, maltrataţi? Nu de puţine ori România s-a arătat dispusă să arunce peste Prut un colac de salvare din ghiarele tiranilor de la Chişinău. Vizibil iritat de presupusele implicări ale româniei în revolta tinerilor din capitala Republicii Moldova, preşedintele moldovean a tunat şi fulgerat la adresa româniei, a închis graniţele pentru români, a sfidat legi fundamentale, drepturile omului, tratate internaţionale, a tratat totul cu sictir. Mai puţin pe tovarăşii ruşi. Faţă de jurnaliştii români a avut o atitudine mai mult decât agresivă, mulţi dintre ei fiind nevoiţi să se întoarcă în ţară pentru siguranţa lor. Vânătoarea de jurnalişti a continuat şi în rândul reporterilor moldoveni, socotiţi imparţiali, nedrepţi etc. Oare ce mai urmează? Nu m-ar mira ca jurnaliştii care deranjează regimul să fie exilaţi, judecăţi pentru înaltă trădare sau să fie aduşi în piaţa publică, la judecata poporului.

A trebuit să moară oameni să demascăm neregurile din spitale. Cei vinovaţi n-au învăţat simţul răspunderii, se ascund ca ultimii laşi în spatele unui sistem nepermis de tolerant. Mă refer aici la anumiţi doctori care fără mici atenţii nu te bagă în seamă. Pacienţii sunt trataţi cu sictir, s-a dovedit asta zilele trecute când o femeie a decedat în cele din urmă, plimbată de la o secţie la alta. Nu e singurul pacient trimis să moară acasă. Colegiul medicilor pare timid şi incapabil să cureţe sistemul de tirani, lichele şi incompetenţi. Sancţiunile date în unele cazuri sunt de-a dreptul revoltătoare. Nemernicia unui medic se plăteşte în unele cazuri doar cu o mustrare sau o banală sancţiune de 10% din salariu.

Un amestec de răcnete pestriţe şi râgâieli mai delicate, un fel de omletă fonică

De o bună bucată de vreme televiziunile comerciale sunt asaltate de tot felul chinuiţi în ale muzicii. Nişte domnişoare cu moravuri uşoare, sumar îmbrăcate în fustiţe minuscule, până-n fund, care se fâţâie în sus şi-n jos pe scenă strigând din toţi plămâni, cu voci subţirele, doine lacrimogene gen: “Ai greşit şi nu te pot uitaaaaa…”. Pe trei sferturi dezbrăcate ţopăie vesele ca nişte căpriţe pe pajişte. Sau băieţi de cartier, “copii de oaie”, să mă exprim mai plastic, cu haine lălâi şi pantaloni în vine gesticulând de numa’ şi agitându-se, vrând să pară nonconformişti, frustraţi şi neînţeleşi de societate, sunt cei care ne maltratează zilnic auzul.

Cea mai bine cotată la bursa rataţilor dintre vedetele de cacao, Magda Ciuma(c), această matracucă lansată la Oribila Televiziune a lui Dan Diaconescu ţine prima pagină a revistelor de scandal de câteva zile cu presupusa ei răpire. Limbajul vulgar şi atitudinea antisocială o proclamă pe cele mai înalte trepte ale prostiei. Mult mai deranjant este faptul că i se acordă o atenţie nemeritată. Nu este exclus să o vedem jucând în vreun film sau prezentând în curând vreo emisiune (doamne apăra şi păzeşte). Am ajuns să-mi fie ruşine că-s contemporan cu asemenea personaje hidoase. Mârlănia de care dă dovadă această Magda Ciuma(c) nu are limite.

În repetate rânduri mi-a fost dat să văd pe un post de televiziune un cuplu muzical format din doi distruşi, Fernando de la Caransebeş&Roxana Oancea. Este foarte vizibil faptul că cei doi nu sunt altceva decât un produs comercial de proastă calitate al unei televiziuni disperată după audienţă. Talentul lipseşte cu desăvârşire. Nu am urmat vreo şcoală de muzică, nu am studii de canto, dar e foarte vizibil faptul că cei doi sunt la foarte mulţi ani lumină de muzică Acest cuplu muzical nu reprezintă altceva decât un rebut al unei societăţi bolnave în care trăim. Văzând-o nu cu mult timp în urmă pe Roxana Oancea cântând, cu ciorapii rupţi, la un post feliscean, mi-a venit să exclam plin de mâhnire: “Cum nu vii tu Ţepeş doamne”. Această secătură a afirmat la un moment dat că îşi doreşte mult o colaborare cu Sexy-Brăileanca, un alt personaj hidos. Nu credeam vreodată că poate fi atât de mare grădina domnului. Oare merită să le acordăm atenţie ăstora? NU! Din respect pentru cei scârbiţi de cei numiţi mă opresc aici.

MINGEA E LA EL

Graţie laşităţii şi duplicităţii pe care au jucat-o diriguitorii maselor, România astăzi suferă grav. Solidaritatea de clan şi organizarea de tip mafiot la toate nivelele unesc partidele politice în acţiuni malefice care se vor răsfrânge mai târziu asupra întregii populaţii… Trezite din somnul letargic, anumite partide par să nu mai ţină cont de doctrine, idealuri etc. Când e vorba de guvernare îşi dau frăţeşte mâna şi-şi bagă picioarele în ea istorie. Tare mi-e teamă ca românii să nu se trezească cu un soi de mutanţi ai tranziţiei, mai lacomi şi mai indiferenţi. Fără onoare, ruşine sau sentiment al datoriei. În urma votului din 30, nu a câştigat nici “dreapta”, nici “stânga”, a câştigat clasa politică şi a pierdut poporul – pentru a câta oară?

“Geniul se deosebeşte de un simplu talent, a cărui trăsătură caracteristică constă într-o îndemânare şi o ascuţime mai pronunţată în domeniul cunoaşterii discursive, decât în cel al cunoaşterii intuitive. Individul talentat gândeşte mai repede şi mai bine decât alţii; geniul, dimpotrivă, contemplă o altă lume, ideal diferită de a celorlalţi. De fapt, el nu face decât să contemple mai adânc lumea ce li se înfăţişează şi celorlalţi, cu deosebirea însă că aceasta se reflectă în creierul lui mai obiectiv, adică mai pur şi cu mai multă claritate.”

Copiii supradotaţi fug de sistemul românesc, marea majoritate fiind oarecum marginalizaţi. Sunt victime ale unui sistem bolnav. Psihologii estimează faptul că mai bine de jumătate dintre copiii supradotaţi ajung adulţi rataţi din cauza sistemului educaţional care nu le oferă metode specifice de învăţare şi a unei societăţi care îi determină să se izoleze. S-a constatat recent că în ţara noastră, copiii supradotaţi, cu un IQ de peste 130 şi cu abilităţi deosebite într-un anumit domeniu reprezintă circa 2% din populaţia României, adică peste 4.000 de persoane, un număr deloc neglijabil. Calităţile lor se manifestă încă din primii ani de viaţă. Aceşti copii provin din toate mediile sociale şi se pot naşte atât în familii de intelectuali, cât şi din părinţi cu studii medii, diferenţa decisivă pentru viitorul unui copil supradotat fiind adusă de mediul în care creşte, învaţă şi îşi dezvoltă abilităţile. Inteligenţa lor nu se reflectă întotdeauna în rezultate şcolare bune. Dimpotrivă, majoritatea sunt consideraţi elevi mediocri, iar unii dintre ei rămân chiar repetenţi sau abandonează şcoala din cauză că sfera lor de interes depăşeşte limitele programei şcolare. Există şi exemple concrete celebre în acest sens: Albert Einstein a vorbit la patru ani (ca Lucian Blaga) şi a citit la şapte, Thomas Edison a fost catalogat de către profesorii săi drept “prea prost ca să poată învăţa ceva”,  Winston Churchill a rămas repetent în clasa a şasea etc. Exemplele ar putea continua. Toţi cei amintiţi au dovedit pe parscursul vieţii calităţi deosebite. S-au dovedit creativi şi au ştiut să-şi folosească foarte bine imaginaţia. Multe dintre problemele copiilor supradotaţi sunt cauzate în mare măsură de educaţia necorespunzătoare din copilărie. De cele mai multe ori copiii supradotaţi sunt trataţi ca nişte „ciudati”. “Copii supradotaţi”, nu reprezintă neapărat pleiada de olimpici pe care îi vedem defilând pe micile ecrane. Există şi alte categorii de genii, mult mai restrânse. Howard Gardner a propus o teorie cunoscută în care există 8 categorii de bază ale inteligenţei:

* talentul lingvistic cu deprinderile verbale, cum ar fi vorbirea şi scrierea
* talentul logico-matematic, cu numere şi modele logice
* talentul spaţial cu deprinderi vizuale, cum ar fi desenatul sau artele vizuale
* talentul cinestetic corporal cu deprinderi corporale, cum ar fi atletismul sau dansul
* talentul muzical cu deprinderi muzicale
* talentul naturalist ce vizează animalele şi mediul înconjurător, inclusiv plantele şi grădinăritul
* înţelegerea unic-interpersonală şi empatia către ceilalţi
* cunoaşterea sinelui unic-intrapersonală

El  îndeamnă să  “urmăreşti ceea ce îi place copilului tău să facă cel mai mult.”
“Pentru unii copii, orientarea poate fi foarte pronunţată, pe când la alţii nu”, spune Howard Gardner. Un domeniu în care Howard Gardner crede că copiilor nu li se acordă atenţie este dezvoltarea intrapersonală.  Acelaşi Howard Gardner afirmă faptul că există o tendinţă care prin concentrarea crescândă a testelor standard din şcoli, deprinderilor verbale şi logico-matematice li se dă prioritate. “ Acolo se măsoară performanţele”.  Acest lucru îngreunează sarcina părinţilor de a-i convinge pe profesori şi conducerea şcolilor să-şi schimbe orientarea spre stiluri diferite. Rămânând tot la Howard Gardner, acesta recomandă obţinerea unei evaluări personale la un psiholog, sau puţină muncă de cercetare la bibliotecă.
“Marile genii au împărăţia lor, izbucnirea lor, mărirea lor, victoria lor, strălucirea lor şi n-au nevoie deloc de măreţii trupeşti, cu care nu au nici o legătură. Geniile sunt percepute nu cu ochii, ci cu spiritul. Şi aceasta ajunge.” (Pascal) Un exemplu în acest sens este cel al lui Mozart, care la vârsta de 5 ani, înainte de a ştii să scrie, compune câteva piese pentru pian, transcrise imediat de tatăl său.
“Un geniu este acela de la care omenirea învaţă ceea ce el nu a învăţat de la nimeni.” (Schopenhauer) Total de acord. În cazul copiilor supradotaţi, cei mai mulţi dintre aceştia se nasc cu un dar divin. Dobândesc calităţi importante, dar nu se încumetă să le arate şi celorlaţi. Pe nedrept marginalizaţi aceştia rămân închişi în ei. Un lucru remarcabil l-a spus Goethe: “Credem, în genere, că un geniu e capabil să facă orice, deşi nu e în stare să facă decât anumite lucruri.” În cazul copiilor supradotaţi aceasta ar putea reprezenta un motto.

Tarky din Oneşti, un interpret prea puţin cunoscut, a aruncat zilele trecute “bomba”. Bărbatul a mărturisit, faptul că a trăit o poveste de iubire cu celebrul Mihai Trăistariu, poveste pigmentată cu întâlniri intime, săruturi pasionale, gesturi tandre etc. “Idila” dintre cei doi a făcut înconjurul presei din România. Ziariştii, care mai care, în disperarea lor după senzaţional şi audienţă acordă o atenţie nemeritată acestui caz, posibil fabricat. Tarky din Oneşti, a fost în ultimele zile luat la rost de prietenii interpretului Mihai Trăistariu. Prima care a sărit în ajutorul acestuia a fost fioroasa Nichita, un personaj hidos, produs de proastă calitate fabricat de presa de scandal. Astăzi, la emisiunea Adrianei Bahmuţeanu, a fost luat în şuturi de către o paraşută Plugară, pe numele ei Alina. Adriana Bahmuţeana, o jalnică jurnalistă, intrată de mult în dizgraţiile multor români pentru prostia ei, nu a ezitat nici ea să-l “articuleze” pe acest Tarky. Ironiile ei de trei lei şi glumele ratate m-au determinat să schimb postul tv.
Adriana Bahmuţeanu, ar fi ultimul om de pe pământ, îndreptăţit să ne ţină lecţii de etică şi morală, la televiziune.